Trendul acesta al consumului de alimente brute a luat ființă în urma conștientizării faptului că alimentele neprocesate sunt cu mult mai bogate în minerale și vitamine și sunt mai ușor de digerat.

Alimentele procesate și cele gătite pe de altă parte, conțin o cantitate redusă de enzime. Organismul uman are un număr limitat de enzime, iar din cauza faptului că alimentele procesate și cele gătite au o cantitate redusă, organismul este nevoit să își consume propriile enzime. Acest fapt are efecte negative, scade energia și transmite o stare generală de oboseală.

Dacă analizăm situația pe termen lung, ne dăm seamă că scăderea conținutului de enzime din oragnism poate avea efecte mult mai grave. O parte dintre aceste efecte sunt intoleranța la anumite alimente, instabilitatea emoțională, insomnia etc.

Este de înțeles faptul că unii oamenii caută anumite alternative, care să îi ajute să facă trecerea de la alimentele procesate la o dietă bazată pe alimente neprocesate, bogate în nutrienți.

Așadar, ce înseamnă termenul raw?

Defințiile pot varia, însă o definire general acceptată spune că alimentele  raw sunt acele alimente crude sau preparate la o temperatură de sub 48 grade Celsius. Acestea nu sunt procesate chimic, pasteurizate, omogenizate sau modificate genetic. În concluzie, alimentele raw sunt alimente naturale, aflate în stare naturală. Sunt incluse aici și legumele și fructele naturale, fructele cu coajă lemnoasă – nuci, semințe, cereale fără gluten, precum și produse fermentate. Există o varietate de produse și există nenumărate resurse care sprijină această mișcare raw.

Ar trebui să devii raw vegan?

Nu este necesar să adopți o dietă exclusiv raw pentru a beneficia de calitățile alimentelor crude. Simpla introducere a mai multor alimente crude în mesele zilnice este un bun început. Este de asemenea important să eviți cât mai mult posibil alimentele procesate. Consumul de produse crude va determina scăderea aportului de sodiu, creșterea nivelului de energie și a stării de sănătate în general.

Sănătatea ta este în mâinile tale!